Ana Bogdan (România, 29 de ani) ratează primul turneu de Grand Slam al sezonului, Australian Open (17 – 30 ianuarie)! Românca s-a retras din calificările competiției desfășurate la Melbourne din cauza unei accidentări.
Ana Bogdan, una dintre cele 11 jucătoare din România înscrise la Australian Open 2022, a declarat forfait pentru primul Grand Slam al anului! Bogdan trebuia să participe în calificări la Australian Open, dar și la un turneu pregătitor la Melbourne, în perioada 4 – 9 ianuarie, însă sportiva din Sinaia ratează ambele competiții.
România rămâne cu zece reprezentante la Australian Open, cinci dintre ele fiind acceptate direct pe tabloul principal: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse. În calificări vor evolua Mihaela Buzărnescu, Irina Bara, Alexandra Cadanțu-Ignatik, Irina Fetecău și Gabriela Talabă-Lee.
Ana Bogdan ratează Australian Open 2022, românca fiind lovită de ghinion! Ea a arătat o formă excelentă la ultimul turneu din 2021, cel de la Limoges, din seria WTA 250, în care a disputat finala (2-6, 5-7 cu Alison Van Uytvanck), dar s-a ales cu o problemă de sănătate care acum o împiedică să meargă în Australia. Bogdan a forțat în finală deși era accidentată, iar leziunea s-a agravat, sportiva fiind nevoită să ia o pauză mai lungă pentru recuperare.
Turneul de la Australian Open era unul dintre preferatele Anei Bogdan, care a obținut la Melbourne unul dintre cele mai importante rezultate ale carierei! În anul 2018, Ana ajungea în turul 3 al Grand Slam-ului de la „Antipozi” după ce le învingea pe Kristina Mladenovic (Franța) și Yulia Putintseva (Kazahstan). În anul 2017, Ana s-a confruntat cu greutăți financiare, dar și-a salvat cariera după ce a împrumutat bani de la prieteni pentru a putea face deplasarea în Australia. Românca a trecut de calificări și a fost recompensată cu 37.000 de dolari, bani pe care i-a reinvestit în cariera de tenismenă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER